info64Despre voluntariat

Cine poate fi voluntar

Simplu: oricine! Oricine poate sa devina voluntar si sa aduca o contributie, cat de mica, la lumea care ne inconjoara. Important este doar sa iti doresti acest lucru!

Cu totii avem cel putin un lucru la care ne pricepem suficient de bine; asadar, cu totii avem cel putin o abilitate, pricepere sau un talent pe care sa il putem pune in folosul unei persoane care are nevoie de ajutor, in folosul strazii, al cartierului sau orasului in care traim sau in folosul comunitatii in general.

Totul este sa ne dorim acest lucru si sa gasim acea organizatie care sa ne ofere oportunitatea potrivita de a face acest lucru. Pentru o comunitate mai buna, pentru a fi mai fericiti si mai impliniti.

De ce sa fii voluntar?

  • Pentru a castiga experienta in vederea obtinerii unui serviciu mai bun;
  • Pentru a iti mentine ‘in uz’ cunostinte sau abilitati pe care altfel nu le folosesti;
  • Pentru a nu pierde vremea acasa;
  • Pentru a-ti face noi prieteni si cunostinte;
  • Pentru a fi cu prietenii tai care sunt deja voluntari;
  • Pentru a invata lucruri noi si a-ti forma deprinderi utile;
  • Pentru a da inapoi o parte din ceea ce ai primit de la altii;
  • Pentru a-ti face contacte utile;
  • Pentru a te simti util;
  • Pentru a fi parte a unei organizatii prestigioase;
  • Pentru a face tranzitia spre o noua viata;
  • Pentru a-ti face datoria de crestin;
  • Pentru a testa o noua cariera;
  • Pentru a-i ajuta pe cei mai putin norocosi;
  • Pentru a realiza ceva;
  • Pentru a ameliora comunitatea in care traiesti;
  • Pentru a lucra cu un anumit grup de persoane;
  • Pentru a-ti asuma o responsabilitate;
  • Pentru a face parte dintr-o echipa;
  • Pentru a intalni persoane importante din comunitate ;
  • Pentru a intelege problemele comunitatii in care traiesti.
Ce pot face voluntarii

Ca voluntar, poti sa te implici intr-o varietate de proiecte si domenii, printre care:

Sanatate

  • campanii de promovare a sanatatii (educatie sexuala, alimentatie sanatoasa, prevenirea fumatului sau a utilizarii drogurilor, etc);
  • servicii pentru pacientii din spitale;

Social

  • consiliere si informare pe diferite teme;
  • campanii pe teme legate de profilul organizatiei (drepturile copilului, prevenire SIDA, etc.);
  • pregatirea si distribuirea unor pachete pentru beneficiarii organizatiei (de exemplu hrana, imbracaminte).

Civic

  • strangere de semnaturi pentru diferite initiative;
  • promovarea principiilor democratice in comunitate;
  • trimiterea de scrisori in sprijinul unor initiative;
  • semnalarea oricaror abuzuri sau fraude.

Cum pot deveni voluntar

Pentru a deveni voluntar in cadrul Spitalului Orasenesc “Sf.Dimitrie” Tg.Neamt te asteptam sa ne contactezi telefonic , prin mail sau la sediu , pentru informatii complete despre activitatea de voluntariat in cadrul spitalului.